Îmi aştern chipul pe zidurile cocoşate de ploaie
unde încerc să caut o oază cu fluturi incandescenţi.
Mă înfricoşez de negrele frunze,
Mercurul rece îmi curge prin venele fragede !
O lacrimă îmi străpunge creierul,
împuşcă cu un revolver gândurile
ce se dovedesc a fi nevrozate de caninii metamorfozei.
Mirajele ramurilor mele vestesc o fagocitoză ambiguă
ce plânge coconurile fluturilor de pe frontispiciu.
Câte o geană liliachie adie
spre templul naturii care cerne forme diafane
din psihicul meu sinucigaş.
Noaptea este clonată la indigo
Şi vesteşte venirea omizilor !
Apar în mii de şiruri tatonând absolutul.
Eşti invitatul meu de onoare, domnule Omidă!
Din părul alb şi ochiul slav
ţâşnesc omizile spre crudele frunze
Sunt devorat!
Omizile mişună în voie!
(Versuri: George Chiriac,
ilustratia: Mariana Bendou)
Tweet
//
Mariana Bendou-CV 