S-a întrupat din veacuri neştiute
Şi-au moştenit-o rând pe rând strãbunii
Împodobind-o cu virtutea minţii
Cu harul dragostei şi prin trudirea mâinii.
Şi au numit-o “limbã româneascã”
De la “românul” cel legat cu Cerul
Urându-i viaţã lungã sã trãiascã
Fãrã a-şi pierde seva şi misterul.
Au plâns-o în doine
Şi-au cântat-o în sãrbãtori
Ca pe o mamã, fiicã, sorã;
I-au dãruit proverbe, zicãtori
Şi au strigat-o, bucuroşi, la horã…
Cu cine poate fi asemãnatã
O limbã rudã cu tot graiul,
Dulce la zis şi binecuvântatã
Ce-şi duce liniştitã dorul, traiul?
Fie ca sã rãmânã-n pururi legãnatã
La sânuri blânde şi de mâini dibace,
Între Carpaţi şi Marea Înneguratã
Simbol de omenie, crez şi pace!