Pe cãrarea din poianã,
Am zãrit un iepuraş
Fugãrit de-un vânãtor
Cu pasul de uriaş.
“Fugi mai repede!”îi strigai.
Dar, pe loc m-am întristat
Fiindcã bietul iepuraş
Avea picioru-nsângerat…
“Nene fii bun, lasã puşca!”
L-am rugat pe vânãtor
Însa el, rãutãciosul,
Îl ochise la picior…
Eu legai atunci o sfoarã
Sã-l împiedic la fugit.
Vã închipuiţi finalul…
Vânãtorul pedepsit!
S-a întrupat din veacuri neştiute
Şi-au moştenit-o rând pe rând strãbunii
Împodobind-o cu virtutea minţii
Cu harul dragostei şi prin trudirea mâinii.
Şi au numit-o “limbã româneascã”
De la “românul” cel legat cu Cerul
Urându-i viaţã lungã sã trãiascã
Fãrã a-şi pierde seva şi misterul.
Au plâns-o în doine
Şi-au cântat-o în sãrbãtori
Ca pe o mamã, fiicã, sorã;
I-au dãruit proverbe, zicãtori
Şi au strigat-o, bucuroşi, la horã…
Cu cine poate fi asemãnatã
O limbã rudã cu tot graiul,
Dulce la zis şi binecuvântatã
Ce-şi duce liniştitã dorul, traiul?
Fie ca sã rãmânã-n pururi legãnatã
La sânuri blânde şi de mâini dibace,
Între Carpaţi şi Marea Înneguratã
Simbol de omenie, crez şi pace!
A ieşit fetiţa afarã
Cu obraji trandafirii
Sã aştepte iarna-n poartã
Poate iute va veni!
Au trecut câteva ore
Nu mai vine ?se întreba
Îngheţase deja bine
Când simţi pe nas ceva…
Îşi atinge blând nãsucul
Şi sub mânuşiţa ei
Simte un firişor de apã
Cât grãuntele de mei.
Uite altul! Acum cade
Şi-apoi altul…Sunt o mie!
A sosit, înseamnã, iarna?!
Ce prilej de bucurie!
Sã ieşim, copii pe stradã;
Sãniuţele sã luãm!
Sã facem om de zãpadã
Şi cu bulgãri s-aruncãm!
Română: Nicolae Tonitza (1886 – 1940) – Fetiţa cu fular. (Photo credit: Wikipedia)
Winter in Noua, Brasov, Romania. (Photo credit: Wikipedia)
Sunt oameni care doar rãsar în viaţa noastrã
Precum cometele umblând prin cer;
Urmându-şi steaua lor albastrã,
Se nasc, trãiesc şi apoi pier
Lãsând în urmã dâre de mister…
Rãsar şi trec fulgerãtor printre dorinţe;
Împart cu noi cãldurã, strãlucire.
Arzând ca torţele aprinse,
Le dãruim speranţã şi iubire.
Ne lasã în schimb numai dezamãgire…
Le spunem “suflete pereche”
Cãci ne învaţã zborul, strãlucirea.
Într-un târziu descoperim ideea veche:
Ele se înrudesc … doar cu Nemãrginirea!
Rãmâne dupã ele… Amintirea…
Mariana Bendou-CV 